Proiect

  • Context

    Însușirea modernismului, în contextul est european, a fost divergentă și corelată evenimentelor socio-politice tumultoase și contradictorii. Spațiul urban a suferit destructurări succesive provocate de inserțiile industriale masive, cu consecințe directe la nivel urban-demografic.

    O dată cu dezafectarea industriei, resturile rămase au devenit ruine moderne urbane, eliberate de conținut, lipsite de utilitate, care au lăsat în urma lor un peisaj periferic tulburător și dezolant.

  • Pavilionul

    Pavilionul Romaniei din acest an, aduce în centrul discuției, arhitectura industrială ca generator al modernității. Propune crearea unui traseu inițiatic pornind de la industrializarea interbelică și socialistă ajungând la vidurile urbane post-industriale.

    Gloria și vidul, trecutul și prezentul sunt puse în oglindă și propuse contemplării, conștientizării și reaproprierii.

  • Insule

    “proiecții spre viitor”

    Insulele urbane sunt volume fațetate spre exterior iar în interor devine un turn în formă de hiperboloid. Turnul face trimitere la silueta turnurilor de răcire, vestigii moderne ale industriei, elansate spre cer. Spațiul gol din interiorul lor, repezintă vidul urban al prezentului și își propune să construiască o metaforă a zonelor decontextualizate din mediul urban.

    Turnurile încearcă să creeze un spațiu neutru, asemeni unei hârtii albe, nescrise, în care vizitatorul e invitat să-și folosească imaginația, să rescrie istorie spusă de acesta, să dea un nou sens amintirilor trecutului.

  • Proiecții

    “amintiri ale trecutului”

    Întregul spațiu al pavilionului reflectă mega-spațiul orașului contemporan, acesta fiind un black box imperceptibil, fără contur.

    Black box-ul este defapt orașul ca fundal al întregii expoziții, estompat, aproape invizibil. Singurele repere lizibile rămân cele trei insulele urbane, animate prin proiecții video secvențial-cinematografice din trecutul industrial.

  • Intrare

    “parcurgerea prezentului”

    Ulterior perioadei comuniste fabricile au pierdut susținerea statului si rând pe rând au devenit ruine. Ruine moderne. Acum sunt percepute de orașeni ca fiind pete în peisaj, zone inestetice. Totuși valoarea acestor situri constă în percepţia lor ca “spații de joacă ale imaginarului”, felxibile, spații care asteaptă o nouă identitate. Ele au o estetică particulară, decadentă, fiind in dezacord cu spațiile regulate publice ale oraşelor contemporane.

    Ele sunt spații cu potențial narativ, spații ale libertății, care încurajează multe tipuri de atitudini dar mai ales începerea unei noi povești.

Context
Pavilionul
Insule
Proiecții
Intrare